Mesajul Primarului

Stimați locuitori ai satului Mitoc,

Vă rog să primiți acest mesaj ca o adresare sinceră și personală pentru fiecare din dumneavoastră. În primul rând vreau să îmi exprim toată recunoștința mea față de încrederea acordată, pentru mesajele de susținere transmise și pentru dorința de a avea în autoritatea publică locală din Mitoc o persoană demnă de votul dumneavoastră. Toate mesajele de susținere și gândurile transmise m-au motivat să aplec urechea și să îmi ascult emoțiile pe care le am din prima clipă a vieții mele pentru această comunitate frumoasă cu oameni deosebiți. Astfel am adunat voința și hotărârea necesară pentru a vă reprezenta interesele, doleanțele, problemele, bucuriile, soluțiile, propunerile succesele și insuccesele.

Consider că următorii patru ani  pot fi anii  schimbărilor  şi mai calitative pentru comunitatea noastră. Acțiunile care urmează să le realizăm împreună și de care să ne bucurăm împreună pot fi enumerate și clasificate pe domenii distincte. Conținutul și valoarea lor a fost adaptat la necesitățile comuniății și la ideile de dezvoltare exprimate de însăși dumneavoastră, cei care mă susțineți și credeți continuu că Mitocul își merită oamenii vizionari, care pot să aducă schimbarea până la capăt.